Despre noi


Dragi colegi,

 

A mai ramas aproximativ o luna pana la simularea oficiala a examenului de admitere la Facultatea de Medicina, eveniment aflat pentru a doua oara sub coordonarea SSMB!

 

Inainte de a anunta functiile necesare optimei desfasurari a proiectului, trebuie sa ne concentram atentia din nou asupra importantei evenimentului. SSMB si-a castigat de-a lungul anilor increderea forurilor superioare universitare prin teste de competenta si consecventa, ajungand ca Facultatea, prin decizia Biroului de Senat, sa acorde, pentru a doua oara, un credit fara precedent organizatiei noastre. Ne-am castigat un previlegiu dar si o responsabilitate mare, de a ne contopi cu Facultatea intr-un eveniment oficial, fiind astfel direct responsabili de prestigiul si credibilitatea acesteia. Acum este timpul, stimati colegi, sa demonstram din nou ca nu suntem niste rasfatati ai Rectoratului, ci un SSMB puternic si competent, asa cum este el vazut, an de an, prin ochii studentilor.